Românii pleacă de Paște fie în vacanțe, fie la rude, iar drumurile principale încep să se aglomereze. Unde sunt create ambuteiaje, și ce restricții sunt pe drumurile României?
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției transmite, conform Mediafax, că încep să se formeze coloane de mașini pe DN1 în zona Ploiești – Brașov. Coloana se formează între localitățile Nistorești și Comarnic, pe sensul de mers către Brașov, locul unde tradițional sunt cozi.
Totodată, pe autostrada A1, sensul București – Pitești, este trafic intens, în special la ieșirea din capitală. Agenția de stat transmite că este coloană de autovehicule în zona localității Ciorogârla (Ilfov) pe sensul către Pitești.
Valori mari de trafic se înregistrează și pe autostrada A3 București – Ploiești, în special între localitățile Lipia (Ilfov) și Gherghița (Prahova) în sensul spre Ploiești.
Pe autostrada A2 către litoral, traficul este normal, dar și pe A7 Ploiești – Adjud și DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu. Amintind de litoral, Economedia transmite că vor fi restricții de circulație pe DN39, între Agigea și Mangalia.
Concret, circulația va fi restricționată joi, 9 aprilie, şi sâmbătă, 11 aprilie, între orele 16:00 – 22:00, iar vineri, 10 aprilie, şi în zilele de 12 şi 13 aprilie, în intervalul 6:00 – 22:00.
Totodată, vor fi impuse restricții de circulație și pe porțiunea intersecției dintre autostrăzile A2 și A4. Ele vor fi aplicate sâmbătă, 11 aprilie, în intervalul orar 16:00 – 22:00, dar și vineri, 10 aprilie, precum şi duminică şi luni, 12 şi 13 aprilie, între orele 6:00 – 22:00.
Din cauza ninsorilor, drumarii au avut parte de o noapte albă. Direcția Rutieră Drumuri și Poduri Brașov anunță că a acționat cu peste 30 de utilaje de deszăpezire, răspândind peste 300 de tone de material antiderapant pe toate drumurile din județ afectate de ninsori.
CNAIR anunță zăpadă viscolită pe DN67C. Viscolul din noaptea trecută a transportat cantități de zăpadă pe partea carosabilă, formând suluri de zăpadă care pot pune probleme participanților la trafic. La această oră temperatura în Rânca este de -1°C.
Drumul de legătură dintre Câmpina și DN1 este afectat de lucrări de reparare a unei porțiuni surpate. Reabilitarea trebuia să se termine până la Paști, dar Consiliul Județean Prahova, citat de Economedia, a recunoscut că nu poate finaliza lucrările la timp pentru vacanță.
Totodată, sunt lucrări și pe Valea Oltului. Acolo se montează plase și bariere de retenție de versant, dar ele vor si sistate până miercuri, 15 aprilie, pentru „fluidizarea traficului rutier pe DN7”. Lucrările se vor relua începând cu data de 15.04.2026, cu același masuri de restricție, de limitare a vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone între orele 8:00 – 17:00.