De foarte multe ori, intervenția oamenilor legii se bazează pe numere, după cum au scris reprezentanții Poliției Române de pagina de Facebook a instituției. Iar „196…198…202…226” nu reprezintă doar simple cifre, ci pot fi un semnal de alarmă.
În trafic, aceste valori nu sunt abstracte și nu pot fi ignorate. Ele descriu viteze care, pe un drum public, înseamnă pericol imediat.
Pericol pentru cel de la volan, pentru pasageri și pentru toți cei care s-ar putea afla în apropiere.
O postare pe pagina de Facebook a Poliției Române atrage atenția cu privire la viteza excesivă și care sunt consecințele.
Mesajul Poliției pleacă de la o comparație sugestivă.
„196… 198… 202… 226 Ce reprezintă? Un numerolog ar spune că sunt cifre fără emoție. Un fizician ar calcula forțe sau inerții. Un pilot ar spune că la asemenea valori, câmpul vizual se reduce drastic. Pentru un polițist însă, aceste valori înseamnă un pericol real. Pericol pentru cel aflat la volan, pericol pentru pasageri, pericol pentru toți cei care, la un moment dat, i-ar fi ieșit în cale”, se arată în postarea Poliției.
Iar cifrele nu sunt alese la întâmplare, ci sunt vitezele cu care au fost înregistrați unii șoferi cu aparatul radar.
Cea mai mare viteză înregistrată în 2026 a fost în cazul unui tânăr de 18 ani, care avea permis de conducere obținut de doar două luni.
Acesta a fost surprins circulând cu 226 km/h, o valoare mult peste limitele legale, nu doar în România, ci în aproape toată lumea.
La astfel de viteze, specialiștii atrag atenția că timpul de reacție scade drastic, iar distanța de frânare crește exponențial. Chiar și o mică eroare poate avea consecințe fatale.
„Tânărul conducător auto de 18 ani, cu permisul obținut de numai două luni, ar spune că a avut ghinion pentru amenda primită. Noi credem, argumentat, că a fost oprit la timp, înainte ca viteza de 226 km/h să se transforme într-o oprire definitivă”, spun polițiștii.
Depășirea vitezei legale cu mai mult de 70 km/h se sancționează cu o amendă care poate ajunge la 4.050 de lei. În plus, permisul este suspendat pentru o perioadă de 120 de zile.